S-a dat startul | Litoralul pentru toți, de azi. Prețurile încep de la 50 de lei pe zi

S-a dat startul | Litoralul pentru toți, de azi. Prețurile încep de la 50 de lei pe zi
Publicat: 01/09/2019, 07:53

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat lansarea programului „Litoralul pentru toți”, prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 și 140 de lei pe zi, începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie.

Tarifele practicate în cadrul programului sunt mai mici cu până la 70% față de cele din vârf de sezon.

„Aflat la a 36-a ediție, programul special prezintă același interes din partea turiștilor ca și acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Pentru a veni în sprijinul turiștilor, multe hoteluri intrate în program mențin aceleași tarife nemodificate de 7 ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Și în cadrul acestei ediții, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”, a arătat FPTR.

Potrivit federației, pentru al treilea an consecutiv, turismul din România și în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forței de muncă fără precedent, multe hoteluri refuzând rezervări în septembrie din cauza lipsei de personal.

Cu toate acestea, până acum s-au înscris în program 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Primele rezultate oficiale parțiale din turul I sunt uluitoare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online